Lecții online

”Am cunoscut-o pe domnișoara profesoară Izabela, prin intermediul unei colege. În perioada aceea, nu mă descurcam deloc la română. Chiar dacă am decis, cam târziu, să iau meditații la română, dânsa m-a ajutat foarte mult în aceste 2 luni și a reușit să mă învețe o mulțime de lucruri noi. Pasiunea de care dă dovada și talentul ei m-au făcut să învăț  toata materia pentru examenul de bacalaureat. Mereu, când voiam să renunț, trăgea de mine și mă aducea cu picioarele pe pământ. Fără dumneaei, n-aș fi reușit deloc să mă descurc la bacalaureat și pot să jur cu mâna pe inimă că se descurcă foarte bine în ceea ce face, adică la limba și literatura română. Vă spun să-i acordați încredere, fiindcă merită să faceți meditații cu ea. În această perioadă, nu am învățat doar română, ci am legat și o relație foarte frumoasă de prietenie. Explică foarte bine și pe înțelesul tuturor și are răbdare cu oricine. Recomand cu toată încrederea!”

Captură de ecran din 2021-06-30 la 17.25.14

Mădălina Fericean

Elevă

”Am cunoscut-o pe domnișoara profesoară Izabela odată cu începerea clasei a XII- a, când aveam foarte mare nevoie de un ajutor la limba și literatura română, pentru a fi pregătită în vederea susținerii bacalaureatului. Mi-a fost puțin teamă la început, deoarece vedeam foarte multă materie și mă gândeam că nu voi reuși să rețin toate informațiile necesare, însă, cu ajutorul ei, o profesoară exact pe sufletul meu, am reușit  să nu tocesc materia, ci să o înțeleg, putând să învăț logic. Este o persoană foarte înțelegătoare, empatică, comunicativă și răbdătoare, explicând de câte ori este nevoie până înțelegi și totul este clar. Mă bucur mult că am trecut prin această experiență alături de dumneaei și dacă ar fi să o repet, aș vrea ca dumneaei să mă sprijine și să mă îndrume iar și iar, pentru că doar împreună cu ea, am putut trece peste examenul maturității! O recomand din tot sufletul și cu toată încrederea, pentru că merită din plin!”

WhatsApp Image 2021-06-30 at 16.32.06

Denisa Gavrilă

Elevă

Vă aștept cu drag pentru a colabora!

Vă invit să învățăm împreună, într-un mediu plăcut, regulile limbii, ale literaturii române și nu numai! Posibilitatea de a decide este la îndemâna dumneavoastră. Contactați-mă și vă veți convinge de avantajele de care puteți beneficia!

Listă cu adrese

Copyright

Meditatii Romana 2025 ©. Toate drepturile sunt rezervate